Zoie Rădulescu, invitată a comunității Romania Centenara, vine la MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI “DIMITRIE GUSTI” joi, 17 mai 2018

Zoie Rădulescu s-a născut în beciurile Securităţii din Constanţa și apoi a fost mutată la Mislea, unde a și trăit până când a împlinit un an și jumătate. Mama ei a ieșit trei ani mai târziu. Când a venit acasă, i-a adus o păpușă din cârpe, făcută de ea din hainele pe care le-a purtat în închisoare. A mai trăit doi ani și a murit.
Zoe Rădulescu, fata lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate anticomuniste din Dobrogea, a suferit toată viaţa pentru vina de a avea un tată fugărit şi omorât de autorităţi. Născută în închisoare, crescută de rude, Zoe a învăţat să tacă pentru a putea supravieţui. Mama sa, Olimpia, a fost arestată pentru că nu l-a denunţat pe iubitul ei, Gogu Puiu, căruia urma să-i dăruiască un copil. Liderul anticomuniștilor din Dobrogea a fost ucis la Cobadin, judeţul Constanţa, la data de 18 iulie 1949, după o luptă scurtă şi dură, în timpul căreia Gogu Puiu a tras ultimul cartuş pe care îl avea. A doua zi, Olimpia, îmbrăcată în straie naţionale aromâne, crezând că probabil aşa va putea să treacă neobservată, a fost arestată în satul Viişoara.
Zoie Rădulescu, invitată a comunității Romania Centenara, vine la MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI “DIMITRIE GUSTI” joi, 17 mai 2018, de Ziua Eroilor și de Sărbătoarea Înălțării Domnului, de la ora 12, ca să vizionăm împreună filmul PE EROI SĂ NU ÎI CĂUTAȚI ÎN MORMÂNT și să ne povestească despre părinții domniei sale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *