Mai jos se afla unul dintre mesajele primite de la cei cărora le-a fost arătat filmul, și anume cel transmis de doamna Simona Laiu

Înainte de a fi organizată lansarea documentarul “Pe eroi să nu-i căutați în mormânt” de joi 17 mai 2018, acesta a fost arătat unor grupuri țintă, după modelul cercetării sociologice numit focus grup!

Mai jos se afla unul dintre mesajele primite de la cei cărora le-a fost arătat filmul, și anume cel transmis de doamna Simona Laiu, rezident in Statele Unite ale Americii, masterand Stanford University, autorului acestui film, Camelia Moise.

“Trăind de peste 20 de ani în afara României, m-am întrebat de multe ori, încercând diverse prisme prin care să privesc țara mea, ce este cea ce ne definește ca popor, ca țară? Ce este la fundația templului românismului? Care sunt pilonii, coloanele care susțin acoperișul?
Eu cred, ca și tine, dealtfel evidențiat în documentar, că românismul a fost clădit pe însăși capacitatea de a iubi si de a suferi, de a renaște, de a se încăpățâna să nu uite cine este. Acest aluat de iubire, îndurare, suferință, dar și putere de reînnoire, de rezistență, întradevar s-a întâmplat la sat, s-a închegat cu încăpățânare, doar în jurul bisericii ortodoxe. Când cercetam izvoade istorice despre cum se perpeleau papii să ne convertească, realizând că de la ortodoxism se trage seva rezistenței noastre, când ne uităm la Ștefan cel Mare, la Mihai Viteazul, la Constantin Brâncoveanu, înțelegem de ce biserica ortodoxă a fost unica forță care a hrănit țăranii cu puterea de a rezista valurilor istorice de suferință. Temelia țării e țărănimea ei istorica. Pilonii sunt biserica, iar acoperișul, marea iubire pentru acest pământ de pe care nu ne-am dat clintiți!

Acest documentar este un stop-cadru în fluviul de evenimente istorice de mii de ani, surprins în inima unei comunități care a înregistrat în AND-ul ei, întreaga zbatere a unui popor de a deveni o țară. Tot ce cuprinde acest popas în Cristian, ne este cunoscut. Fie că s-a întâmplat într-o comunitate din Moldova, Muntenia sau Ardeal, fie că erau rușii, sașii, turcii, tătarii, maghiarii, austriecii sau alții, care au încercat să rupă spiritul, identitatea și credința românilor, povestea e aceași. Totuși, oricât am ști, în general, când suntem puși față în față cu adevărul nedistilat macroscopic ci privit prin prisma unui sat, totul este nou, deoarece este viu în pietrele, casele, oamenii și da, în cimitirul comunității! Toată durerea unui popor care a fost creat prin forța armelor dar care a refuzat să piară sau să dispară în istorie datorită credinței ortodoxe, este zugrăvit atent în documentar. Vocea caldă, călăuzindu-ne, pozele istorice care făceau tranziția dintre capitole, totul este frumos, cald, chiar dacă vocea, pe alocuri, pare că tremură de emoție precum flacăra în cădelniță când se deschide ușa în biserică și intră viforul de afară… România este o țară tânără, există români mai mari ca vârstă decât țara. Că suntem încă aici, este un miracol!

Ce mi-aș fi dorit să văd în documentar și nu am văzut suficient (cu excepția câtorva cadre din biserică): tineri care să ducă mai departe idealul unității naționale, cel al clădirii țării. Se pare că opinia publică despre “tinerii romani din zilele noastre” este aceea că prea mulți sunt inculți (statistic vorbind), mercenari (în stare să încalce orice norme morale pentru bani) și fără o cultură de cetățenie. Acest film poate îi va trezi măcar pe unii spre a le arăta cine sunt și ce se poate pierde prin indolență și nepăsare. Pentru că ceea ce nu a reușit nimeni să facă în sute de ani, să ne rupă spiritul, iată, a reușit comunismul, dar mai ales, haosul de după comunism, în care se pare că nu doar noi, dar o lume întreagă, ne zbatem. Oricât de tare a fost forța din afara românismului, să ne termine, nu a reușit. De ce era forța mai mare, de ce ne strângeam și înfășuram mai tare de biserica, de limba, de tradițiile noastre. Astăzi ne rupem, ne destrămăm, tocmai pentru că răul vine din interior. E un putregai născut din indiferență, din apatie. Românii care nici măcar nu aveau România, aveau thumos, aveau visul României și au reușit miracole culturale, diplomatice și armate. E timpul să ne trezim.
Și chiar dacă unii români suntem ca frunzele risipite în lume, să lucrăm cum putem fiecare la întărirea țării. E o datorie”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *